De ce se transmite karma din viețile trecute?

Dacă timpul curge ca un râu etern, iar liberul arbitru este forța care modelează malurile acestui râu, cum se face că ecourile alegerilor noastre continuă să răsune dincolo de vieți?

Sufletul și ego-ul nostru nu sunt separate, ci părți ale aceluiași întreg.

Alegerile pe care le facem în timpul vieții, în acest dans al existenței, vibrează adânc în esența noastră, modificându-ne starea vibrațională.

Aceste alegeri, bune sau rele, lasă amprente în Sufletul nostru, o amprentă ce nu se șterge ușor.

Sufletul poartă această energie cu sine în călătoria sa, chiar și atunci când corpul fizic s-a stins.

În Înregistrările Akashice, timpul nu există; trecutul, prezentul și viitorul se contopesc. Aici, Sufletul nostru își poate regăsi natura Divină, înainte de a fi fost modelat de alegerile ego-ului.

Dar karma nu se poate șterge în dimensiuni superioare; ea e important să fie „rezolvată” la nivelul la care a fost creată – în viața fizică.

De ce? Pentru că în corp, suntem individualizați, puternici creatori ai propriului destin.

Doar întrupați, avem puterea de a transforma materia, de a îndrepta greșelile trecutului și de a ne Realinia cu Divinitatea noastră interioară.

Dacă karma s-ar dizolva la sfârșitul fiecărei vieți, Înregistrările Akashice nu ar mai avea niciun rost, iar experiențele noastre ar fi lipsite de semnificație.

Dar karma persistă, nu ca o pedeapsă, ci ca un cântec care ne ghidează înapoi către adevărata noastră esență.

Fiecare alegere pe care o facem reverberează în eternitate, invitându-ne să ne vindecăm și să ne înălțăm.                     

💫Devenim ceea ce Suntem!💫

Similar Posts

Lasă un răspuns